Reportul la categoria I a jocului Loto 6/49 va fi, duminică, de peste 2,76 milioane de lei (peste 593.000 de euro), în timp ce la Noroc reportul depăşeşte 677.600 de lei (peste 145.400 de euro), se arată într-un comunicat de presă al Loteriei Române, transmis vineri AGERPRES.
Loteria Română a acordat, la tragerile loto de joi, 16 august, 16.801 câştiguri în valoare totală de 723.531,58 lei.
Potrivit sursei citate, la jocul Joker, categoria I, este în joc un report în valoare de peste 1,53 milioane lei (peste 330.000 de euro), iar la categoria a II-a reportul este în valoare de peste 860.000 de lei (peste 187.500 de euro). La Noroc Plus se înregistrează un report cumulat în valoare de peste 314.400 lei (peste 67.400 de euro).
La Loto 5/40 se înregistrează, la categoria I, un report în valoare de peste 91.000 de lei (peste 19.600 de euro), iar la Super Noroc, la aceeaşi categorie, este în joc un report de peste 87.000 de lei (peste 18.600 de euro).
Pe de altă parte, Loteria anunţă că, până pe 26 august, Caravana Loto 6/49 călătoreşte prin ţară pentru a-i premia pe cei care joacă acest joc. "Pentru că este sezon estival, în luna august, la fiecare sfârşit de săptămână, Caravana Loto 6/49 va fi prezenta şi pe litoral. Pentru Caravana Loto 6/49, Loteria Română pune la bătaie 300 de premii în valoare totală de 300.000 de lei. Fiecare jucător care va fi surprins de echipa Caravanei Loto 6/49 cu un bilet jucat şi validat pentru următoarea tragere Loto 6/49 va primi, pe loc, un premiu în valoare de 100 de lei", se menţionează în comunicatul citat.