Antena 3 CNN Actualitate Ce i-a cerut criminala din Mangalia mamei ei, la prima vizită în arest: ”E năucită de cap, e aeriană!”

Ce i-a cerut criminala din Mangalia mamei ei, la prima vizită în arest: ”E năucită de cap, e aeriană!”

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 11:02 24 Aug 2023 Modificat la 11:20 24 Aug 2023

Femeia susține că, de când a aflat de fapta comisă de fiica ei, ia pastile să poată rămâne calmă și că a avut nevoie de câteva zile să realizeze tot ceea ce s-a întâmplat. În cele din urmă a acceptat realitatea și chiar a mers să își viziteze fiica în arestul preventiv.

”E năucită de cap, e aeriană”, spune femeia despre fiica ei. 

Aceasta i-a dus fetei trei shaorma și o pereche de pantofi sport.

Au fost primele doleanțe ale Loredanei, adolescenta care și-a ucis cea mai bună prietenă într-un hotel din Saturn, în camera pe care o împărțeau de când veniseră la mare și se angajaseră cameriste.

Citește și: Răsturnare de situație în cazul crimei de la Mangalia! Avocatul Loredanei: ”Starea ei nu este bună!”

În ceea ce privește crima, mama fetei spune că nu a deschis discuția despre asta.

”Nu am vorbit despre asta, am vorbit despre Raluca, despre Radu, despre Vlăduț, frații ei. Îi este foarte dor de ei”, spune ea.

”Era sufletistă, făcea treabă, învăța, făcea naveta la școală, pleca la 7, venea la 3. În rest nu știu ce să vă spun”.

Femeia susține că fiica ei nu a fost niciodată violentă și că nu s-a așteptat niciodată la un asemenea gest din partea ei.

Citește și: ”Am început să tremur, am luat cuțitul...”. Gestul Alinei care a scos-o din minți pe Loredana, în noaptea crimei

Procurorii au rămas șocați de cruzimea cu care și-a asasinat prietena și cum a scăpat de cadavru într-un parc din Mangalia. În plus, a folosit telefonul victimei ca să dea mesaje în numele ei.

”Am avut un șoc pe loc. Nu am mai gândit, am fost direct dusă la spital. Șoc total a fost, vreo două-trei zile, și cu pastile, eu nu am realizat... Acum iau pastile ca să pot rămâne calmă”, mai spune femeia.

Fata de 18 ani a fost arestată preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

×
x close