Purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Florina Meteş, a declarat luni, pentru Agerpres, că este la curent cu privire la situaţia cetăţeanului din comuna Băiuţ care a fost amendat de agentul poliţiei comunale, însă situaţia este în curs de cercetare în prezent.
"Acum se fac cercetări asupra situaţiei şi în momentul care avem toate datele, vă vom informa", a spus Florina Meteș.
Localnicul Ciprian Coc din Băiuţ ar fi fost audiat, luni, de un reprezentat al IPJ Maramureş, după ce a depus o plângere la Judecătoria oraşului Târgu Lăpuş în vederea anulării amenzii.
Întâmplarea cetăţeanului care a fost amendat în urma unei sesizări la numărul 112 a devenit cunoscută şi pentru că a fost prezentată pe o reţea de socializare, iar vicepreşedintele Asociaţiei Neuer Weg, Hans Hedrich, a anunţat că a depus o plângere penală pe numele agentului de poliţie care l-a amendat pe cetăţean.