Antena 3 CNN Actualitate Locale "Şi-a agresat propria mamă, era ştiut ca violent". Primarul din Şcheia, despre concubinul mamei fetei ucise în Berceni

"Şi-a agresat propria mamă, era ştiut ca violent". Primarul din Şcheia, despre concubinul mamei fetei ucise în Berceni

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 11:57 08 Iun 2023 Modificat la 12:00 08 Iun 2023

Antena 3 CNN a vorbit cu primarul din comuna unde locuia concubinul mamei. Edilul spune că bărbatul este ştiut ca fiind violent, mai ales că în trecut şi-ar fi agresat propria mamă. 

"E plecat demult din localitate, îşi ducea veacul prin Bucureşti şi alte ţări, de profesie lucra în construcţii.

Mi s-a spus că atunci când era mai tânăr avea tulburări de comportament, agresiuni fizice, a agresat-o inclusiv pe mamă, pe Rodica.

A vândut un teren cu valoare mai mare şi a dat la cei patru copii, trei case a cumpărat", a spus Vasile Andriciuc, primarul din Șcheia, Suceava, acolo unde locuia concubinul mamei fetei ucise.

Citeşte şiMărturia denunţătorului în cazul crimei din Berceni: "El s-ar fi dus să mute copilul din apartament"

Judecătorii au emis un mandat de arestare în lipsă pe numele concubinului mamei fetiţei ucise în Capitală, în Berceni. 

Mama copilei a fost lăsată deja în libertate, după ce iniţial a fost reţinută pentru 24 de ore în Spania. Aceasta s-ar îndrepta cu un autocar spre România. 

Filmul tragediei din Berceni, unde o fată de 12 ani a fost găsită moartă în lada de la pat

Au fost prelevate probe de la fața locului timp de zeci de ore, iar apartamentul a fost sigilat.

17 aprilie - Bunica fetiţei discută pe WhatsApp pentru ultima dată cu mama copilei şi stabilesc să se întâlnească pe 21 aprilie

21 aprilie - Ana Maria şi mama ei nu ajung la întâlnirea cu bunica, aceasta încearcă să le contacteze, fără succes

5 mai - Tatăl biologic al fetiţei reclamă dispariţia ei la Secţia 24 Poliţie Bucureşti, de acolo este îndrumat către Poliţia Capitalei

3 iunie - Proprietarul apartamentului descoperă cadavrul fetiţei sub canapea

4 iunie - Anchetatorii recoltează probe ADN de la tatăl fetiţei şi de la bunica ei

6 iunie - Probele ADN confirmă că trupul neînsufleţit găsit în canapea este al fetiţei de 12 ani.

Dacă sunteţi victimă a violenţei domestice sau martor al unor astfel de abuzuri, puteţi cere ajutor la numărul de telefon 0 800 500 333. Serviciul este gratuit şi disponibil 24 de ore din 24. 

În ajutorul victimelor sunt pregătite să intervină 42 de echipe formate din specialişti din mai multe instituţii ale statului, echipe aflate atât în Bucureşti cât şi în toate cele 41 de judeţe ale ţării.

×
x close