Un incendiu violent a izbucnit miercuri dimineață la Craiova. Cinci spaţii comerciale au fost cuprinse de flăcări. Intervenţia pompierilor a fost una complicată pentru că exista riscul ca flăcările să se extindă.
„Am intervenit cu patru autospeciale de lucru cu apă și spumă pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la spațiile comerciale din cartierul Craiovița. La sosirea forțelor de pompieri, incendiul se manifesta cu violență la aproximativ cinci spații comerciale. Există posibilitatea de propagare la restul spațiilor. Până în acest moment nu sunt victime. Se lucrează la lichidarea uimelor focare de incendiu”, a transmis Tania Vâlceanu, purtător de cuvânt ISU Dolj.
Incendiul a pornit de la un spațiu comercial, apoi flăcările s-au extins rapid la alte magazine din proximitate și a provocat pagube majore.
Intervenția pompierilor a fost una dificilă, din cauza faptului că incendiul se manifesta violet și flăcările riscau să se extindă și la alte clădiri.
Incendiul a fost stins, iar acum sunt evaluate pagubele. Din fericire, nu au existat victime.
ISU Dolj a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele producerii acestui incendiu.