Jaful pus la cale de patru persoane a avut loc pe 13 octombrie 2023, aproape de miezul nopții.
"La data de 13 octombrie 2023, în jurul orei 23.45, Secția 13 Poliție a fost sesizată prin SNUAU 112 de către o femeie, angajată a unei societăți, cu privire la faptul că la aceeași dată, în jurul orei 23.30, un bărbat, având fața acoperită, ar fi pătruns în incinta punctului de lucru, iar prin acte de violență, ar fi sustras 4.700 de lei, bani proveniți din încasările realizate în decursul zilei, după care, acesta ar fi părăsit zona.
Având în vedere cele constatate, cauza a fost preluată de către Serviciul de Investigații Criminale", transmite Poliția Capitalei.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că aspectele sesizate nu coincid cu realitatea faptelor petrecute.
"La data de 13 octombrie 2023, în baza unei înțelegeri prealabile între femeia de 29 de ani și alte două femei, ar fi stabilit să sustragă încasările societății la care prima dintre acestea era angajată.
Astfel, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, aceasta ar fi scos din spațiul de depozitare, 4.700 de lei, pe care îi avea în gestiune, așezându-i la vedere, astfel încât femeia de 27 de ani, să-i poată sustrage, în contextul simulării comiterii unei tâlhării, prin folosirea unui spray iritant lacrimogen.
Acestea ar fi fost ajutate de alte două persoane, respectiv un bărbat de 27 de ani, precum și de o femeie de 19 ani, care le-ar fi acordat sprijin, transportând persoanele bănuite cu mașina.
Din cercetări s-a mai stabilit că banii sustrași ar fi fost însușiți în diferite cote, de toate persoanele bănuite", arată poliţiştii. Pentru a proba acuzațiile, oamenii legii au făcut percheziții la domiciliile celor patru suspecți. După audieri, vânzătoarea și cei trei complici au fost reținuți pentru 24 de ore pentru delapidare.
Cercetările sunt continuate de Serviciul de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.