Polițiștii din Baia Mare au fost înștiințați în legătură cu o vânzătoare care a fost amenințată cu un cuțit de un bărbat care purta o cagulă.
Este vorba de acelaşi bărbat care a dat spargerea dintr-un alt magazin de pe aceaşi stradă.
În momentul în care hoţul o ameninţa, vânzătoarea a avut o prezență de spirit ieșită din comun și a pus și ea mâna pe un cuțit cu care tăia mezelurile în magazin și a strigat către bărbat că îl cunoaște, deoarece l-ar fi văzut întreaga după amiază supraveghind magazinul.
Omul s-a speriat și a luat-o la fugă, iar doi bărbați au încercat să-l prindă, însă nu au reușit.
Citeşte şi: Un bărbat mascat a amenințat o vânzătoare cu un cuțit și a furat banii, într-un magazin din Baia Mare
Până la această oră, bărbatul nu a fost prins de către polițiștii din Baia Mare, el fiind căutat pe întreaga rază a municipiului.
"M-a amenințat cu un cuțit și îmi zicea de bani. M-am gândit, ori apăs butonul de panică, ori mă descurc.
Și am luat cuțitul cu care feliem salamul și m-am dus către el. I-am spus că îl cunosc, apoi am fugit după el.
În timpul acela a venit un client și pe stradă mai era un bărbat cu câinele. Amândoi au fugit după el și când a ajuns la colțul blocului și-a dat jos cagula.
Cei doi care au alergat după el au spus că hoțul era alb la ten, înalt, 1.80, 1.90, cu părul lung. Cred că avea între 35-40 de ani", a declarat victima pentru Antena 3 CNN.