Antena 3 CNN Actualitate Locale Un medic-vânător s-a împuşcat accidental, noaptea, în pădure! Omul a rămas fără câteva degete

Un medic-vânător s-a împuşcat accidental, noaptea, în pădure! Omul a rămas fără câteva degete

Alexandra Dima
1 minut de citit Publicat la 09:14 13 Aug 2021 Modificat la 12:06 13 Aug 2021
IMG-20210813-WA0001
Sursa foto: vremeanoua.ro

Accidentul a avut loc azi noapte, în comuna Puieşti, din judeţul Vaslui. Unui vânător i s-a descărcat arma involuntar sfârtecându-i degetele de la o mână. Alicele s-au dus apoi şi prin femur. Vânătorul fiind medic veterinar, a reuşit să ajungă la Centrul de Permanenţă din Puieşti, unde medicul de gardă a chemat ambulanţa.

Rănitul a fost transportat La Spitalul Municipal Bârlad în vederea acordării de îngrijiri medicale. 

“Ambulanta din Bârlad a intervenit în cursul noptii la Centrul de Permanentã Puiesti pentru un bãrbat în vârstã de 44 de ani victimã a unui accident la vânãtoare. Declarativ arma s-a descãrcat accidental, in momentul in care omul a urcat in masina si a inchis portiera. Pacientul era constient, stabil hemodinamic si respirator, dar prezenta o plagã cu amputatie de degete la nivelul mâinii drepte si o plagã la nivelul coapsei drepte. A primit primul ajutor si a fost transportat la Spitalul de Urgentã Bârlad. Dupã spusele medicului de gardã, vânãtorul era rãnit la mâna dreaptã, nu mai avea trei degete si avea hemoragie.”, a declarat medicul Dan Ungureanu, purtãtorul de cuvânt al SAJ Vaslui. 

Medicul Oana Balbuzan, purtător de cuvânt al spitalului bârlădean: “Referitor la victima de asearã în vârstã de 44 ani din Puiesti ce s-a prezentat cu plagă împuscată în brat drept si coapsa dreaptă, acesta este stabil hemodinamic în prezent si internat pe sectia de chirurgie. În urma investigatiilor s-au stabilit următoarele diagnostice: fracturi metacarpiene I-III mana dreaptă, amputate posttraumatice falanga I-II police drept si fractură combinatia falangă proximalã deget III mâna dreaptă”. 

La locul accidentului s-au deplasat polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și uz de armă fără drept și sunt continuate cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul precum și pentru a se stabili dacă au fost respectate prevederile legale privind portul și uzul de armă, a anunţat IPJ Vaslui-Puiești.

 

×
Etichete: Vaslui vanator accident
x close