Vitele din rasa Angus, în valoare de 15.000 de euro, au fost furate de la o fermă din Porumbacu de Jos.
Hoții au pândit mai multe zile zona pentru a se asigura că vacile nu sunt păzite.
Citește și: Ce au făcut doi nemți care au crezut că România a intrat în Schengen. S-au ales cu dosar penal
"Noi avem o fermă de vaci Angus în Porumbacu de Jos. Sunt doar de această rasă, certificate, originale. În noaptea de joi spre vineri, au venit hoții la fermă. Erau dotați cu o camionetă cu lift, cu rampă, specială pentru animale.
Au folosit electroșocuri, au fost bine organizați și dotați și au furat 5 vaci, de câte 600 de kilograme fiecare, și 3 viței. Unele dintre vaci erau și gestante. În câmp au rămas acum patru viței care urlă după mamele lor", spune Steluța Solomon, proprietara fermei.
De teamă ca animalele să nu ajungă la abator, femeia a făcut sesizare la Poliția și a dat anunț că oferă și recompensă celor care pot oferi informații valide, astfel încât animalele să fie găsite, iar hoții prinși.
"Am făcut demersuri și la poliție. Ideea este că hoții nu pot vinde vacile, fiindcă ele au mai multe acte decât un autoturism. Nu le pot vinde de capul lor, fiindcă fac parte dintr-o asociație, au tot felul de documente, pașapoarte. Așa că cel mai probabil le vor duce la abator.
Am aflat că în Botoșani există un abator care le preia și așa fără acte. Speranța mea este că cineva i-a văzut pe hoți și ne va ajuta", povestește proprietara pentru Ora de Sibiu.