Antena 3 CNN Actualitate Locale Ursul care a atacat o fată de 14 ani gravidă și un bătrân nu a fost încă găsit. Autoritățile au autorizație să-l împuște în 24 de ore

Ursul care a atacat o fată de 14 ani gravidă și un bătrân nu a fost încă găsit. Autoritățile au autorizație să-l împuște în 24 de ore

Ovidiu Stan
1 minut de citit Publicat la 08:51 24 Sep 2024 Modificat la 08:54 24 Sep 2024
urs
Ursul care a atacat o fată de 14 ani gravidă și un bătrân nu a fost încă găsit. FOTO: Getty Images

Ursul care a atacat o adolescentă de 14 ani însărcinată în şase luni şi un alt bărbat în vârstă de 68 de ani, în comuna brașoveană Crizbav, a fost căutat toată noaptea. Autorităţile locale au reuşit să obţină autorizaţia pentru a-l împuşca, care e valabilă pentru 24 de ore. Până la acest moment ursul nu a fost găsit. Mai multe echipaje de jandarmi patrulează prin localitate.

Vânătorii au patrulat întreaga noapte în comună în speranţa că vor găsi animalul sălbatic care i-a atacat pe adolescentă şi pe bătrân pentru a-l împuşca, dar fără rezultat. Au fost cercetate şi pădurea din comună, dar şi zonele intravilane din jurul comunei. Doar în aceste zone poate fi exterminat aşa cum prevede autorizaţia.

Ovidiu Stan, reporter Antena 3 CNN: Echipe de vânătoare caută ursul și în miez de noapte, după ce timp de aproape 24h l-au căutat pe străzile din localitatea Crisbav. Cert este faptul că atât localnicii, cât și cei care caută ursul pot să îl prindă și să îl recolteze doar dacă este în zona intravilanului. Astfel, aceștia vor reuși practic să îl împuște dacă îl găsesc în arealul de peste 1000 de hectare. Acolo unde ursul s-ar putea ascunde.

Cum s-a petrecut atacul

Bărbatul de 68 de ani se afla în curte, închidea găinile, când ursul l-a atacat grav. Apoi ursul a ieșit din curte și în stradă a dat de fata însărcinată în vârstă de 14 ani care mergea pe stradă alături de cumnatul ei. Acesta din urma a reușit să se salveze, sărind un gard, însă fata nu a reușit.

Adolescenta şi bărbatul de 68 de ani au fost duşi la spital de urgenţă. Sarcina tinerei nu a fost pusă în pericol, însă pensionarul este în stare gravă, a fost deja supus unei operaţii.

 

×
Etichete: urs atac urs Brașov
x close