Un bărbat a fost condamnat la 15 ani ani de închisoare pentru omor al unui membru al familiei, dar decizia nu este definitivă și urmează a se judeca apelul.
Acesta este vânzător ambulant, desfășurându-și activitatea prin mai multe județe, inclusiv în Constanța. El face parte din așa-zisa comunitate de horahai, iar nenorocirea a pornit de la faptul că victima, în vârstă de 15 ani, care-i era verișoară, i-ar fi jignit soția.
Așa că s-a pus s-o bată în plină stradă, până a omorât-o, scrie replicaonline.ro.