Antena 3 CNN Actualitate Locale Un tânăr reținut după ce ar fi agresat un taximetrist

Un tânăr reținut după ce ar fi agresat un taximetrist

<1 minut de citit Publicat la 13:54 16 Ian 2018 Modificat la 13:54 16 Ian 2018
o_1c3vd4hok19no89k1ncdm7v1lld8.jpg

Un tânăr în vârstă de 26 de ani, suspectat că a agresat şi ameninţat un taximetrist pentru a nu plăti cursa, a fost identificat de poliţiştii din Piteşti după mai mult de o lună de cercetări şi a fost reţinut pentru 24 de ore, a informat marţi Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

Potrivit sursei menţionate, tânărul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi ameninţare.

"Poliţiştii Compartimentului Investigaţii Criminale din cadrul Secţiei 2 Poliţie Piteşti au continuat cercetările într-un dosar penal şi l-au identificat pe C.R., de 26 de ani. Din cercetări, poliţiştii au stabilit că în seara zilei de 6 decembrie 2017, în timp ce apelase la serviciile unei societăţi de taxi, pentru a nu achita contravaloarea cursei, cel în cauză ar fi agresat fizic şi ameninţat conducătorul auto", se precizează într-un comunicat de presă transmis de IPJ Argeş.

Suspectul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti pentru luarea unei măsuri preventive, magistraţii dispunând punerea acestuia sub control judiciar pentru 60 de zile.

×
Etichete: taxi Argeş
x close