Antena 3 CNN Actualitate Locale Un tânăr din Iași, agresat de polițiști într-un club. "Mi-a dat cu ceva de metal în frunte"

Un tânăr din Iași, agresat de polițiști într-un club. "Mi-a dat cu ceva de metal în frunte"

<1 minut de citit Publicat la 18:13 14 Mar 2018 Modificat la 18:13 14 Mar 2018
o_1c8ikh22td92119vehi5rh10hl8.jpg
Sursa foto: foto- Pexels

Un tânăr de 25 de ani, din Iași, face acuzații grave la adresa unui polițist de la trupele speciale. Acesta susține că ar fi fost agresat de omul legii în timp ce se afla într-un club. 

Tânărul se filma cu telefonul mobil în timp ce se afla în local, iar polițistul ar fi fost foarte deranjat că l-a prins în cadru. În acel moment, polițistul l-a ridicat de pe scaun și l-a scos din local, unde l-a și lovit în cap. 

“Au intrat cei de la trupele speciale şi în maxim două minute s-au apropiat de mine, mi-au luat telefonul din mâna, că de ce îi filmez şi nu ştiu ce. Eu am lăsat telefonul de atunci, nu am încercat să fiu recalcitrant. La ieşire mi-a dat cu ceva de metal, nu ştiu exact ce era, o rozetă mi-a dat în frunte, acum e cusut”, a spus tânărul. 

“Am depus deja plângere la Poliţie, am înţeles că dosarul este deja înaintat la parchet şi astăzi trebuie să-mi scot certificatul medico legal. Nu pot să cred că aşa fără motiv poţi să vii să te iei de cineva”, a mai precizat victima, conform stirileprotv. 
 

×
x close