Antena 3 CNN Actualitate Locale Un şofer a murit după ce a intrat cu autoturismul într-un tren de marfă

Un şofer a murit după ce a intrat cu autoturismul într-un tren de marfă

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 22:46 07 Apr 2017 Modificat la 22:46 07 Apr 2017
o_1bd4v7a3a1u9nnskd1s1ib21cck8.jpg
Foto: freeimages.com/ Milca Mulders

Un şofer a murit după ce a intrat cu autoturismul într-un tren de marfă la trecerea la nivel cu calea ferată între comunele Tariverde şi Mihai Viteazu.

Accidentul a avut loc vineri seară, în jurul orei 20.30.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea, Anca Chiriţă, accidentul a avut loc la trecerea la nivel cu calea ferată, unde autoturismul a lovit un tren marfar care se deplasa de la Medgidia către Tulcea.

„La locul accidentului au fost mobilizate un echipaj de descarcerare, o autospecială a ISU Dobrogea de la Staţia Midia şi o ambulanţă de la SAJ Tulcea. Potrivit primelor informaţii, este vorba despre o singură victimă, şoferul care a provocat accidentul, al cărui corp a fost grav mutilat în urma impactului”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU.

×
x close