Antena 3 CNN Actualitate Locale Un profesor din Suceava a fost filmat în timp ce pălmuiește un elev în fața clasei

Un profesor din Suceava a fost filmat în timp ce pălmuiește un elev în fața clasei

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 18:07 30 Sep 2021 Modificat la 18:15 30 Sep 2021
Un profesor din Suceava a fost filmat în timp ce pălmuiește un elev în fața clasei
Sursa foto: monitorulsv.ro

Potrivit jurnaliștilor de la monitorulsv.ro, profesorul se numește Dan Voinescu. După ce l-a pălmuit pe elev, dascălul îl întrabă pe un ton răstit: "Mai miști?!", "Mai miști?".

Profesorul l-ar fi pălmuit pe elev pentru că a folosit telefonul în timpul orei

"Prof. Pantea Ana Mihaela, directorul Școlii Gimnaziale Nr. 6, ne-a spus că după ce au apărut imaginile în mediul online, a stat de vorbă cu profesorul de engleză, care i-a spus că regretă fapta și i-a povestit cum s-au desfășurat evenimentele.

Elevul din clasa a VIII-a a folosit în repetate rânduri, în timpul orei, telefonul mobil, în ciuda faptului că profesorul i-a făcut observație și i-a spus să pună telefonul sub bancă.

Elevul nu a ascultat și a fost chemat în fața clasei, unde s-a văzut pe filmare ce s-a întâmplat: profesorul și-a ieșit din fire și l-a pălmuit pe băiat.

Un alt elev a filmat totul, filmarea devenind virală

"Domnul profesor are o reputație bună în școală, este înainte de pensie și regretă acest incident. Nu a mai avut niciodată astfel de probleme. Cazul domnului profesor va fi discutat în comisia de disciplină a școlii. Vom sta de vorbă cu elevii, părinții elevilor, cu profesorul și vom lua, în final, măsurile care se impun”, a precizat directoarea Pantea Ana Mihaela, care a precizat că acesta este primul caz de acest gen petrecut la Școala Nr. 6 și regretă acest fapt.

Mama copilului pălmuit nu dorește să facă nici o sesizare

Jurnaliştii de la monitorulsv.ro scriu că mama elevului are un respect deosebit față de școala unde a fost și ea elevă, unde chiar profesorul Dan Voinescu i-a fost diriginte.

Femeia este nemulțumită și de faptul că copilul ei a fost filmat și imaginile au ajuns în mediul online. Am întrebat-o pe directoarea școlii ce sancțiuni riscă elevul care a filmat imaginile cu regretatul incident petrecut la clasă, iar ea ne-a spus că elevul riscă scăderea notei la purtare.

Profesorul Voinescu riscă mai multe sancțiuni, măsuri administrative, cea mai gravă sancțiune fiind desfacerea contractului de muncă, dar toate aceste măsuri se vor lua după „discuțiile pe care le vom avea cu colegii în comisia de disciplină”. Copilul pălmuit va avea parte de consiliere.

Imaginile cu incidentul au fost publicate și de jurnaliștii de la newsbucovina.ro

 

×
x close