O femeie de circa 40 de ani, din Braşov, a fost identificată ca fiind autoarea accidentului de vineri seară de pe DN2, la ieşirea din Focşani spre Boloteşti, în urma căruia un pieton şi-a pierdut viaţa, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea.
„Un pieton în vârstă de circa 35-40 de ani a fost accidentat mortal, pe DN 2, la Km 6 spre Boloteşti, de un şofer care a părăsit locul faptei. În urma cercetărilor efectuate de poliţişti a fost identificat conducătorul autoturismului care a părăsit locul accidentului. Este vorba de o femeie în vârstă de aproximativ 40 de ani, din judeţul Braşov”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, inspector principal Cătălina Murariu.
Potrivit poliţiei, în cauză a fost întocmit dosar penal.
Poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc accidentul şi luarea măsurilor legale.