Un om de afaceri din Târgu-Jiu este cercetat de procurori, după ce ar fi comandat asasinarea finului său și a plătit o sumă de bani unor interlopi să îl ucidă.
Ion Șteaburdea, patron al unor numeroase case de amanet din Rovinari și Târgu Cărbunești, care deține o avere impresionantă potrivit jurnaliștilor de la gorj-domino.ro, i-a pus gând rău finului său, Laurențiu Țavoc, din cauză că acesta i-ar fi luat clienții.
Șteaburdea ar fi tocmit câțiva interlopi ca să îl omoare pe Țavoc, numai că interlopii i-au luat banii afaceristului și l-au avertizat pe Țavoc că nașul său a comandat asasinarea sa. Astfel, totul a ajuns pe masa procurorilor și polițiștilor din Târgu-Jiu.
„În urmă cu un an și jumătate am deschis în Rovinari o casă de amanet, iar de atunci alt patron de case de amanet mă amenință că mă omoară. Îmi urmărește soția și fetița cu diverși interlopi. În luna iulie, anul trecut, a trimis trei interlopi să mă omoare. A plătit aproximativ șase sute de milioane de lei vechi să fiu omorât, mașina să fie incendiată și geamurile casei mele de amanet să fie sparte", a declarat Țavoc.