Potrivit ISU Prahova, accidentul a avut loc în comuna Călugăreni, sat Valea Scheilor.
În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau șapte persoane, între care și un copil.
Din nefericire, unul dintre adulții implicați în accident a fost găsit decedat.
Celelalte persoane implicate sunt conștiente, evaluate medical la fața locului.
Polițiștii rutieri prahoveni sunt la fața locului și fac cercetări pentru a stabili cauza producerii accidentului.