Antena 3 CNN Actualitate Locale Un fost poliţist din Gherla a provocat un accident rutier, după ce s-a urcat băut la volan

Un fost poliţist din Gherla a provocat un accident rutier, după ce s-a urcat băut la volan

<1 minut de citit Publicat la 08:35 11 Oct 2015 Modificat la 08:35 11 Oct 2015
alcool.JPG
Foto: VideoNews
Un fost poliţist din Gherla care a fost prins băut la volan după ce a provocat un accident rutier a vrut să fugă de la locul accidentului chiar de faţă cu foştii săi colegi. 
 
Bărbatul se întorcea de la o nuntă din Cluj-Napoca şi a pierdut controlul volanului după ce a virat brusc pentru a ocoli o dubă parcată. A intrat pe contransens, a sărit şanţul de pe marginea drumului şi s-a izbit violent de gardul unei case. Chiar şi aşa el susţine că nu a greşit cu nimic. 
 
Fostul poliţist, aflat în stare de ebrietate, a iesit pe propriile picioare din maşină. La faţa locului s-a deplasat un echipaj, însă bărbatul a refuzat cooperarea şi a vrut să părăsească locul accidentului.
 
Fostul poliţist şi-a chemat chiar un taxi cu care să plece de la locul accidentului. 
 
Poliţiştii au încercat minute bune să îl convingă să sufle în etilotest sau să îl ducă la spital, însă bărbatul a refuzat vehement. 
 
După lungi discuţii, fostul poliţist a recunoscut că a consumat alcool şi a suflat în aparatul etilotest.
 
Bărbatul a fost preluat de echipajul de poliţie de la Gherla şi transportat la secţie. Fostul poliţist este fratele actualului adjunct al comandantului Poliţiei municipiului Gherla. 
 

×
x close