Avaria s-a produs marți, în zona centrală a orașului Galați. Peste 1.200 de consumatori din trei cartiere au fost afectați.
Reprezentanții companiei de gaze au aflat că avaria a fost provocată de un gălățean care a făcut o lucrare neautorizată.
„Ca urmare a unei intervenții neautorizate, realizate de un către un consumator asupra unei conducte de gaze naturale, ce a cauzat o avarie asupra sistemului de distribuție de pe strada Vadu Cărăbuș, nr. 16, din localitatea Galați, județul Galați, Distrigaz Sud Rețele a fost nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale astăzi, 25 ianuarie 2022, începând cu ora 9:30. În urma acestei opriri sunt afectați circa 1.200 de clienți casnici și non-casnici aflați în această zonă”, au anunțat reprezentanții companiei.
Aceștia au mai spus că reluarea alimentării cu gaze naturale a clienților afectați se va efectua în cursul zilei de astăzi, după efectuarea reparațiilor necesare.
Distrigaz Sud Rețele mai precizează că, după reluarea realimentării cu gaze naturale, în cazul în care oamenii simt miros de gaze, să aerisească imediat încăperea, să nu provoace scântei, să nu acționeze întrerupătoarele electrice, să nu folosească aparatele electrocasnice și, dacă este posibil, să închidă robinetul de alimentare cu gaze naturale.