Antena 3 CNN Actualitate Locale Un copil de 11 ani a fost lăsat nesupravegheat într-o maşină cu cheia aflată în contact. Ce a urmat e îngrozitor

Un copil de 11 ani a fost lăsat nesupravegheat într-o maşină cu cheia aflată în contact. Ce a urmat e îngrozitor

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 23:20 22 Apr 2019 Modificat la 23:20 22 Apr 2019
o_1d93b87ao7i812rb1nmm78d1jv88.jpg
Foto: arhivă Antena 3

Un copil în vârstă de 11 ani, care a fost lăsat nesupravegheat într-o maşină cu cheia aflată în contact, a reuşit să pornească autoturismul şi a provocat un accident de circulaţie în municipiul Huşi, lovind o ţeavă de gaz, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui.

„Copilul a pornit maşina şi a început să ruleze pe Str. Fundătura Viilor, în mers lovind alte două autoturisme, după care a ricoşat în conducta de gaz, pe care a avariat-o. Pompierii au asigurat măsurile de supraveghere şi prevenire până când echipele societăţii de gaze din localitate au terminat intervenţia. Echipele Gaz Est lucrează pentru înlocuirea porţiunii de conductă afectată, alimentarea cu gaze naturale fiind întreruptă pe un tronson din strada respectivă. Aproximativ 30 de locuinţe au rămas fără gaze până la remedierea situaţiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

În urma incidentului nu au fost înregistrate victime.

Potrivit reprezentanţilor ISU, copilul s-a speriat, dar nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

 

 

×
Etichete: copil Husi accident
x close