Antena 3 CNN Actualitate Locale Un bebeluş de o lună din Timiş a murit, după ce s-ar fi înecat cu lapte

Un bebeluş de o lună din Timiş a murit, după ce s-ar fi înecat cu lapte

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 08:46 31 Iul 2024 Modificat la 08:46 31 Iul 2024
bebelus getty images
Părinţii l-au găsit pe copil fără suflare, la două ore după ce mama acestuia îl alăptase. Sursa foto: Getty Images

Caz şocant în Sânnicolau Mare din judeţul Timiş, acolo unde un bebeluş de o lună a murit după ce s-ar fi înecat cu lapte. 

Părinţii l-au găsit pe copil fără suflare, la două ore după ce mama acestuia îl alăptase. 

Pe corpul bebeluşului nu au fost găsite urme de violenţă, iar specialiştii cred că acesta s-ar fi putut îneca în timpul alăptării. 

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, iar ancheta va stabili care a fost cauza morţii.

„La data de 29 iulie a.c., în jurul orei 06:14, polițiștii orașului Sânnicolau Mare au fost sesizați de către un bărbat, în vârstă de 32 de ani, cu privire la faptul că a decedat copilul său în imobilul din Sânnicolau Mare.

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, stabilind faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un sugar, de 1 lună.

Echipajul medical prezent la fața locului a constatat decesul sugarului, pe corpul acestuia nefiind identificate urme de violență.

În continuare, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor cauzelor și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, se arată în comunicatul Poliţiei Timiş, transmis presei marţi seara.

Părinţii bebeluşului au declarat poliţiştilor că mama acestuia l-a alăptat, în jurul orei 4:00, iar după ora 6:00, deci la două ore distanţă, au observat că micuţul nu mai respiră. 

Atunci au sunat imediat la numărul de urgenţă 112, iar echipajul medical sosit la faţa locului nu a mai putut face nimic pentru cel mic, declarând decesul.

×
x close