Incendiul s-a manifestat pe aproximativ un hectar de vegetație uscată în localitatea Straja, comuna Tarcău.
Ulterior au intervenit și pompierii din cadrul ISU Neamț, care au găsit cadavrul bărbatului de 62 de ani.
„Persoana a fost găsită la locul desfășurării intervenției, cu arsuri pe suprafața corpului. Colegii de la IPJ efectuează cercetări la locul evenimentului” - a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Neamț, Irina Popa.
Cadavrul a fost preluat și transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru necropsie, în urma căreia se va stabili cauza exactă a decesului.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și distrugere din culpă.