Cei doi s-au întâlnit sâmbătă, 25 ianuarie, chiar la terenul cu pricina.
Vasile avea la el o drujbă și dorea să taie nişte copaci din perimetrul zonei de hotar a parcelelor, considerând că are dreptul, lucru cu care nu era de acord consăteanul său. De aici a pornit cearta, iar în scurt timp s-a ajuns la o altercaţie violentă.
Vecinul a suferit leziuni profunde în zona gâtului şi pe mâini, scăpând cu viaţă deoarece incidentul a fost observat de alţi săteni, sunându-se în timp util la 112.
Autorul a plecat de la locul faptei, fiind ulterior depistat de anchetatori.
Victima a ajuns la Spitalul Roman, dar din cauza rănilor grave a fost transferat la o clinică universitară din Iaşi. Ancheta a stabilit că leziunile produse au pus în pericol viaţa victimei, fiind vorba despre o tentativă de omor, transmite adevarul.ro.