Un bărbat din Galați a fost arestat, după ce a pus la cale un plan nebunesc și a vrut să se sinucidă împreună cu fiica sa. Gelos peste măsură pentru că soția sa a plecat să lucreze în străinătate, Ioan F. a vrut să arunce în aer casa în care se afla și fiica sa de doar 11 ani, scrie Libertatea. Copila nu și-a pierdut cumpătul și a sunat la 112, în timp ce tatăl ei a dat drumul gazelor din butelie. Tragedia a fost evitată în ultimul moment datorită unor vecini care au salvat-o la timp pe fetiță. Bărbatul, în vârstă de 45 de ani, a fost arestat pentru tentativă de omor.
Cazul cutremurător a avut loc în zi de sărbătoare. Bărbatul din localitatea Fârţăneşti se aștepta ca soția sa să se întoarcă pentru a petrece Paștele în familie. Chiar în Vinerea Mare, femeia l-a anunțat că rămâne în Anglia pentru că i-a fost prelungit contractul de muncă cu încă șase luni pentru a-și ajuta familia.