Un bărbat în vârstă de 55 de ani s-a sinucis, în noaptea de luni spre marţi, în timpul priveghiului soţiei sale.
Imediat după miezul nopţii, acesta a părăsit imobilul în care era depus sicriul cu corpul neînsufleţit al soţiei sale, a mers la toaleta din spatele casei şi s-a spânzurat cu cureaua de la pantaloni.
Cadavrul acestuia a fost descoperit, după câteva ore, de unul dintre membrii familiei.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Daniela Gheorghiescu, cauza exactă a morţii bărbatului urmează a fi stabilită de medicii legişti, care urmează să efectueze necropsia.
„Nu există în această cauză suspiciuni cu privire la săvârşirea vreunei fapte penale, însă continuăm cercetările pentru a stabili cauzele exacte ale decesului”, a afirmat Gheorghiescu.