Potrivit IPJ Dâmbovița, polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 de un bărbat de 60 de ani din localitatea Ghinești cu privire la faptul că l-a omorât pe vecinul său, un bărbat de 64 de ani.
Din primele verificări, se pare că între cei doi ar fi avut loc un conflict spontan, în urma căruia bărbatul l-ar fi înjunghiat pe vecinul său, cu un cuțit.
În urma leziunilor suferite, vecinul a murit.
La fața locului s-a deplasat o echipă de polițiști, condusă de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, care efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările evenimentului.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru omor.