
Un bărbat a murit după ce a fost lovit de o mașină în timp ce traversa neregulamentar pe o stradă din comuna Moșoaia, a transmis, marți seară, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
„Din verificările preliminare, efectuate de poliţiştii Serviciului Rutier Argeş, a rezultat că un bărbat de 64 de ani, din Moşoaia, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, posibil pe fondul traversării neregulamentare, a fost acroşat de un autoturism condus de o femeie de 36 de ani, din Moşoaia, care se deplasa pe DN 67B, din direcţia Drăgăşani spre Piteşti”, au transmis reprezentanţii IPJ Argeş, potrivit Agerpres.
Conform aceleiaşi surse, pietonul, care a fost găsit inconştient, a fost preluat de un echipaj medical şi transportat la spital, unde a survenit decesul.
Şoferiţa a fost testată cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.
Poliţiştii efectuează cercetări într-un dosar penal deschis pentru ucidere din culpă.