Antena 3 CNN Actualitate Locale Un adolescent de 16 ani este căutat de polițiștii argeșeni, după ce a plecat din locul de campare în care se afla cu familia

Un adolescent de 16 ani este căutat de polițiștii argeșeni, după ce a plecat din locul de campare în care se afla cu familia

BeFunky-collage - 2024-08-15T203121.054
Adolescentul a plecat din locul de campare unde era cu familia, în zona montană a judeţului Argeş / sursă foto: IPJ Argeș
de Roxana Mihăiescu    |    15 Aug 2024   •   20:36

Un adolescent în vârstă de 16 ani care a plecat, joi, din locul de campare unde era cu familia, în zona montană a judeţului Argeş, este căutat de poliţişti.

Potrivit informaţiilor transmise de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, adolescentul este din judeţul Timiş şi se afla în comuna argeşeană Arefu.

„Din verificările efectuate până la acest moment a rezultat că minorul nu a mai avut plecări voluntare. La acest moment se efectuează căutări împreună cu echipe alcătuite din poliţişti, jandarmi, pompieri, salvamontişti şi voluntari”, se precizează într-un comunicat al IPJ Argeş, potrivit Agerpres.

Datele minorului au fost transmise unităţilor de poliţie, dar şi altor structuri cu atribuţii de legitimare a persoanelor. El are 1.78 de centimetri înălţime, aproximativ 70 de kilograme, ochi căprui şi păr brunet, vopsit blond în partea superioară, iar la momentul plecării purta un tricou alb cu imprimeu al unui personaj din desene animate, pantaloni scurţi albaştri şi papuci din plastic.

 

×
Subiecte în articol: adolescent disparut Argeş poliție
Citește mai multe din Locale
» Vezi toate știrile din Locale
Cele mai noi știri
Parteneri
x close