Update 00:17. Echipa Salvamont din Băile Herculane a recuperat un alpinist rănit, după ce căzut în gol peste 20 de m
Profitând de vremea frumoasă de sâmbătă, un alpinist de 30 de ani, a plecat într-o excursie de escaladă în zona peretelui abrupt din spatele Hotelului Roman. Acesta este unul dintre cele mai renumite trasee de escalada din zona Văii Cernei. Acolo, peretele de stâncă are câteva sute de metri înălțime și este întrerupt doar de câteva praguri.
Ajuns la o săritoare peste o crăpătură în stâncă, tânărul s-a dezechilibrat și a căzut în gol peste 20 de m. Din fericire, deși grav rănit, după ce și-a revenit cât de cât, tânărul reușit să strige după ajutor. Fiind o zonă îngustă tip culoar, strigătele sale au fost auzite de trecători și astfel a fost anunțat Serviciul Salvamont.
La locul accidentului a intervenit un echipaj Salvamont condus de salvamontistul Bruno Adamcsek.
Din fericire tânărul a fost recuperat dintre stânci şi este transportat la spitalul din Drobeta Turnu Severin.
Din primele informaţii, acesta a suferit răni grave la coloană.
Ştirea iniţială: Strigăte de disperare în zona unei peșteri din Caraş Severin. Salvamontiştii: "E foarte frig, întuneric și se anunță o intervenție extrem de dificilă"
Salvamontiștii din Herculane intervin în pereții din zona Avenul lui Adam, de unde se aud strigăte.
„Zona este deosebit de grea, accidentată, stânca e acoperită cu porțiuni de gheață și zăpadă înghețată”, transmite Salvamont.
Nu se cunoaște numărul persoanelor și starea lor medicală.
„E foarte frig, întuneric și se anunță o intervenție extrem de dificilă”, adaugă salvamontiștii.