Totul a început în noiembrie 2020 când un agent de la Secția 8 Poliție Rurală Lețcani care lucrează la postul de poliție din Valea Lupului a cumpărat un apartament de 99,9 mp, cu patru camere, parter şi etaj, precum şi 115 mp de teren, reprezentând calea de acces spre imobil.
Pentru că agentul era din Iaşi şi lucra într-o comună a solicitat să fie încadrat a compensarea ratei în cazul unui credit pentru locuință, caz în care poate primi până la 50% din salariul de bază. Poliția Județeană Iași a refuzat cererea agentului, pe motiv că nu a putut stabili cât din credit a fost destinat cumpărării apartamentului şi cât terenului aferent acestuia.
În acest context, agentul a dat în judecată instituția, iar Tribunalul Iași i-a dat câștig de cauză, decizia nefiind însă definitivă, noteză presalocală.
Conform legii, poliţistul numit în prima funcţie sau mutat în altă localitate decât cea de domiciliu are dreptul la o compensaţie pentru chirie de până la 50% din salariul de bază. Compensaţia poate fi acordată şi în cazul contractării unui credit imobiliar.
Astfel, judecătorii au refuzat să facă vreo defalcare a sumei totale şi au decis ca IPJ să-i plătească rata poliţistului, în limita a 50% din salariul de bază. Recursul declarat de IPJ a intrat joi pe rolul Curţii de Apel.