Antena 3 CNN Actualitate Locale Tragedie în Suceava! Doi tineri au fost găsiţi morţi în baie, după ce au vrut să facă duş

Tragedie în Suceava! Doi tineri au fost găsiţi morţi în baie, după ce au vrut să facă duş

Paul Ciurari
1 minut de citit Publicat la 22:31 10 Ian 2022 Modificat la 22:31 10 Ian 2022
tragedie suceava frati
Tragedie în Suceava! Doi tineri au fost găsiţi morţi în baie, după ce au vrut să facă duş Sursa foto: Antena 3

Din nefericire, cei doi fraţi, cu vârste de 19 și 20 de ani, au fost găsiţi în stare de inconştienţă chiar de părinții lor.

Tinerii au fost supuși manevrelor de resuscitare de personalul medical ajuns la fața locului, însă, din păcate, nu au dat semne de revenire la viață.

Ulterior, cei doi au fost declarați decedați.

În această seară, în jurul orei 21:15 s-a sesizat faptul că doi tineri ar fi în stare de inconștiență într-o locuință pe raza satului Plopeni, cartier Mereni, oraș Salcea.

Din verificările preliminare rezultă că cei doi sunt frați (doi bărbați de 19 și 20 de ani).

Aceștia locuiesc împreună cu familia, pe raza satului Plopeni. În cursul serii unul dintre frați a mers în baia locuinței pentru a face duș folosind un boiler cu combustie gaz metan. La un moment dat fratele său a intrat și el în baie și după un timp, văzând că cei doi nu mai ies din încăpere părinții au intervenit și i-au găsit pe cei doi în stare de inconștiență.

La acest moment se desfășoară manevre de resuscitare, fără semne vitale, șansele de supraviețuire fiind minime.

Cel mai probabil cauza este intoxicație cu monoxid de carbon.

Din păcate, ambii tineri au fost declarați decedați. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a se efectua și necropsiile pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor deceselor dar și a tuturor circumstanțelor care au dus la producerea tragicului eveniment.

×
Etichete: frati baie Suceva
x close