Antena 3 CNN Actualitate Locale Tragedie în satul celor şapte violatori din Vaslui

Tragedie în satul celor şapte violatori din Vaslui

<1 minut de citit Publicat la 22:20 08 Oct 2015 Modificat la 22:20 08 Oct 2015
323103.jpg
Foto: Agerpres
Primarul din Văleni, satul din care sunt cei şapte violatori care au şocat România, a murit după ce s-a luptat vreme de şapte ani cu o boala cumplită.

Constantin Pintilie a fost primar în Văleni, satul din care sunt tinerii care au violat o fată până la leşin, scrie Bună Ziua Iaşi. Starea edilului s-a agravat foarte mult în ultimile luni pe care le-a petrecut mai mult prin spitale.

Constantin Pintilie a încercat să fie imparţial în scandalul care a aprins spiritele în sat, însă a declarat despre agresori că "provin din familii de oameni gospodari, care merg la biserica". Mai mult, primarul nu i-a considerat niciodata un pericol public.

Cei şapte tineri acuzaţi că au violat o fată de 18 ani au fost condamnaţi de Judecătoria Vaslui la pedepse cuprinse între 5 ani şi opt luni şi 8 ani şi patru luni de închisoare, precum şi la plata unor daune morale de 50.000 de lei către tânără, decizia instanţei nefiind însă definitivă.

×
Etichete: viol Vaslui
x close