Traficul va fi restricţionat pe Şoseaua Kiseleff din Capitală începând de vineri, ora 22:30 şi până sâmbătă la aceeaşi oră din cauza evenimentului sportiv „Trofeul Bucureşti”, informează Brigada Rutieră.
„În data de 17 noiembrie a.c., va avea loc evenimentul cultural-sportiv „Trofeul Bucureşti”, pe Şos. Kiseleff. Pentru buna desfăşurare a evenimentului, se va restricţiona traficul rutier pe Şos. Kiseleff, segmentul cuprins Arcul de Triumf şi Piaţa Victoriei (fără a fi afectat traficul rutier în cele două intersecţii) şi pe Str. Arh. Ion Mincu, între Str. Gheorghe Brătianu şi Str. Barbu Delavrancea, începând cu data de 16 noiembrie, ora 22.30 până la încheierea evenimentului în data de 17 noiembrie, ora 22.00”, informează Brigada Rutieră.