Traficul rutier este blocat pe A1, km. 287+900, în zona Miercurea Sibiului, sensul Sebeş - Sibiu, din cauza unui accident rutier grav, în care sunt implicate 17 persoane şi cinci autoturisme, potrivit IPJ şi ISU.
Update 17:00 Trei adulţi şi doi copii au fost transportaţi la spital, iar traficul rutier este blocat pe A1, a anunţat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Andreea Ştefan, potrivit Agerpres.
Potrivit acesteia, Planul Roşu de intervenţie a fost dezactivat. Adulţii răniţi au fost transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, iar cei doi copii, la Spitalul Clinic de Pediatrie din Sibiu.
"În accident au fost implicate cinci autoturisme şi un număr total de 17 persoane (opt adulţi şi nouă minori) În urma evaluării medicale au avut nevoie de investigaţii medicale şi transport la spital cinci persoane (trei adulţi şi doi minori) astfel: o femeie în vârstă de 67 de ani cu dureri toracice; o femeie în vârstă de 31 de ani cu dureri cervicale şi escoriaţii; un bărbat de 37 de ani cu traumatism toracic; un băieţel în vârstă de 5 ani cu traumatism cranian; un băieţel în vârstă de şase ani cu multiple contuzii", a precizat reprezentanta ISU Sibiu, Andreea Ştefan.
Circulaţia pe direcţia Sebeş - Sibiu este deviată la km. 292, Cunţa, pe DN 1, a informat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, Elena Welter.
Știrea inițială: "Circulaţia pe direcţia Sebeş - Sibiu este deviată la km. 292, Cunţa, pe DN 1", a precizat purtătoarea de cuvânt a IPJ Sibiu, Elena Welter.
A fost activat Planul Roşu de intervenţie, a anunţat ISU Sibiu.
"La faţa locului sunt alocate trei echipaje SMURD dintre care unul cu medic şi o autospecială de stingere", a precizat purtătoarea de cuvânt a ISU Sibiu, Andreea Ştefan.