Antena 3 CNN Actualitate Locale Un șofer a intrat cu TIR-ul încărcat cu bere, în șanț, în Bistrița Năsăud. Bărbatul consumase alcool

Un șofer a intrat cu TIR-ul încărcat cu bere, în șanț, în Bistrița Năsăud. Bărbatul consumase alcool

Ioana Mircea
<1 minut de citit Publicat la 14:39 21 Apr 2023 Modificat la 14:39 21 Apr 2023
New Project (24)
Un șofer a intrat cu TIR-ul încărcat cu bere, în șanț, în Bistrița Năsăud. Bărbatul consumase alcool Sursa foto: IPJ Bistrita Nasaud

Șoferul unui TIR încărcat cu bere, a intrat, în această dimineață, cu autotrenul în șanț, pe raza localităţii Chiraleş din judeţul Bistriţa-Năsăud.

Polițiștii au constatat ulterior că şoferul se afla sub influența alcoolului.

"În această dimineață, poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Lechinţa au intervenit la un accident rutier produs pe Drumul Judeţean 151, în Chiraleş. Din primele informaţii, un autotren condus de un bărbat de 43 de ani, din Miercurea Ciuc, a părăsit partea carosabilă, unde s-a răsturnat.

În urma evenimentului, din fericire, nu au fost înregistrate victime. Polițiștii au dispus testarea cu aparatul etilotest a conducătorului auto, rezultatul fiind pozitiv în cazul consumului de alcool, fiind indicată valoarea de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şoferul a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice", a transmis Inspectoratul Poliției Județene Bistriţa-Năsăud.

Pe numele șoferului a fost deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, potrivit agerpres.ro.

 

×
Etichete: Bistriţa Năsăud
x close