Potrivit ISU Suceava, echipajele au intervenit în cursul nopții de vineri spre sâmbătă la un motoscuter intrat într-un podeț pe raza satului Budeni din orașul Dolhasca.
Echipajele ajunse la fața locului au găsit două victime în stare de inconștiență.
Ambele persoane au fost declarate decedate, în ciuda manevrelor de resuscitare aplicate.
Citește și
Este vorba de doi bărbați, cu vârste de 22 și 34 de ani.
La fața locului au intervenit pompierii militari ai Punctului de Lucru Dolhasca cu o autospecială de stingere dotată cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul unui echipaj SAJ Suceava.