În vârstă de 22 de ani, Timotei a fost găsit fără viață sâmbătă, 14 octombrie, de un echipaj de poliție, care a solicitat imediat ambulanța.
Potrivit informațiilor transmise de IPJ Arad, în timp ce conducea o motocicletă, în noaptea de 13-14 octombrie, tânărul ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un indicator de semnalizare.
"În dimineața zilei de 14 octombrie, în jurul orei 10,00, o patrulă de ordine publică aflată în serviciu de patrulare a găsit, într-o curbă de pe D.N. 79/A, pe raza orașului Ineu, cadavrul unui motociclist, lângă o motocicletă.
Din cercetările desfășurate s-a stabilit că, în noaptea de 13/14 octombrie a.c., un tânăr de 22 de ani, din Bocsig, în timp ce conducea o motocicletă pe D.N. 79/A, într-o curbă, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un indicator de semnalizare”, a declarat Claudia Iuga, purtător de cuvânt al IPJ Arad.
Din păcate, echipajul medical sosit la fața locului nu a mai putut face nimic pentru Timotei, acesta prezentând semnele de rigiditate postmortem.
"Un băiat liniștit și respectuos"
Timotei Teuca era student la Timișoara, la Facutatea de Economie și Administrare a Afacerilor, iar vestea morții sale a picat ca un fulger pentru cei care l-au cunoscut.
"Timotei a fost un băiat foarte la locul lui, liniștit. Nu-i plăcea cearta, cumva îi puteai da seama că vine dintr-o familie religioasă. Era așa legat de educați. Foarte respectuos, indiferent cu cine vorbea. Nu făcea diferențe sociale sau materiale”, a scris un apropiat, pe rețelele sociale.
"Încă nu realizez ca aici s-a terminat tot, prietenul meu drag, Timotei, ai plecat de lângă noi prea devreme. Dumnezeu sa te ierte! Îți mulțumesc pentru toate clipele minunate alături de tine și pentru zâmbete. Nu te voi uita niciodată, vei rămâne în sufletul meu", a scris altcineva.
"Dumnezeu să te ierte, Timotei Teuca! Mă bucur că am cunoscut un om așa fain!", este un alt mesaj.
"Dumnezeu să te odihnească în pace, minune”, a scris altcineva.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier, potrivit adevărul.ro.