La doar 19 ani, Timotei Julei, a reușit să cucerească medalia de aur la Berlin, unde au avut loc Jocurile Mondiale Special Olympics 2023.
"Chiar am încercat să-mi găsesc cuvintele, dar nu am reușit! Sunt atât de mândru de Timotei, am trăit niște momente unice, am văzut pe podium pe treapta cea mai înaltă un sportiv senzațional, un campion mondial și acesta este din România, din Timișoara și culmea e că este sportivul pe care îl antrenez!
Încă nu pot procesa importanța acestei medalii, este medalia visată de orice sportiv. Felicitări Timotei! România și Timișoara se mândresc cu tine!", a transmis antrenorul Marius Pârjol.
Tânărul este absolvent al clasei a IX-a la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Constantin Pufan”. La sosirea în țară, băiatul a fost întâmpinat încă din aeroport de familie, prieteni, profesori sau simpli susținători, printre care și primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și viceprimarul Cosmin Tabără.
"Timișoara are campion olimpic. Timotei Julei a câștigat medalia de aur la înot la Special Olympics Berlin, cea mai mare competiție sportivă din lume pentru persoane cu dizabilități intelectuale. Are 19 ani, e timișorean la Clubul Sportiv Ambasadorii Speranței și e unul din atleții care arată că perseverența depășește orice obstacol.
L-am primit de dimineață alături de familie, prieteni și susținători la aeroport. Felicitări! Suntem mândri de tine!", a scris, pe Facebook, primarul Dominic Fritz, potrivit stirileprotv.ro.