Taximetristul a intrat în magazin și a fost recunoscut imediat de vânzătoare, deoarece era client fidel, așa că nimeni nu se aștepta la ceea ce a urmat.
Pe imaginile surprinse de camerele de vedere, se observă cum la un moment dat taximetristul devine agitat și ia o sticlă cu alcool pe care o trântește pe jos, apoi sparge tot ce prinde la mână.
Acesta a luat inclusiv casa de marcat pe care a aruncat-o după o vânzătoare.
La un moment dat ar fi vrut să dea chiar foc magazinului, însă încercările au eșuat.
Citește și: Un hoț a amenințat și rănit cu un cuțit o angajată într-un magazin din Galați
Vânzătoarea a solicitat ajutorul firmei de pază și apoi a sunat la 112.
Bărbatul a fost încătușat și testat pentru consumul de alcool și droguri, însă rezultatele au fost negative.
În cele din urmă, acesta a fost dus la secția de psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență din Bistrița.
Paguba produsă se ridică până în aceste momente la câteva zeci de mii de lei, însă încă se fac cercetări și calcule.