Thomas Markle, tatăl Ducesei de Sussex, a adus o serie de acuzaţii la adresa Familiei Regale şi a suveranei Marii Britanii, după ce fiica sa a rupt orice legătură cu el.
Fără să ţină cont de rugăminţile fiicei lui de a păstra tăcerea, Thomas a apărut din nou în lumina reflectoarelor, făcând mărturisiri şocante, jignitoare la adresa familiei regale.
„Meghan pare scoasă dintr-un film vechi. De ce în 2018, trebuie să ne îmbrăcăm precum în 1930? De ce trebuie să-i acopere genunchii? Cred că fiica mea e terifiată. O văd în ochii ei. O văd pe fața ei. O văd în zâmbetul ei. Știu zâmbetul ei de ani buni. Îl cunosc. Nu-mi place cel pe care îl văd. Nici măcar nu e un zâmbet forțat. Este un zâmbet al durerii. Mă tem că este supusă unei presiuni prea mari”, a declarat bărbatul de 73 de ani, potrivit lifeandcity.com.