Tanti Maria, o bunicuţă în vârstă de 85 de ani, locuiește în localitatea Scheiul de Sus, din comuna Hulubești, județul Dâmbovița și trăiește dintr-o pensie de numai 95 de lei lunar.
Cazul ei a fost descoperit de fondatorul Asociației "Marius și Prietenii", Marius Simonică. Situația femeii la impresionat pe acesta, așa că a decis să îi ofere ajutor.
Din puținii bani pe care îi primește, femeia trebuie să își asigure hrana, dar și tratamentul medical.
"Pe bunica Maria am întâlnit-o pe parcursul ultimei noastre acțiuni "Alimente pentru bunici".
Când am ajuns la dumneaei a început să plângă de fericire pentru faptul că cineva îi trece pragul bordeiului. Din vorbă-n vorbă am aflat că venitul total al dânsei este de fix 95 de lei, adică 20 de euro.
Acum imaginați-vă cum ar trebui să supraviețuiască bunica Maria (și alte zeci de mii de bunici) cu acești bani când doar medicamentele o costă lunar mai mult decât venitul cu care statul o ajută.
Așa că data trecută i-am cerut rețeta de medicamente și ne-am întors cu toate medicamentele necesare pe trei luni și cu promisiunea că o vom ajuta noi cu medicamentele pe termen nelimitat.
Pentru cei care se întreabă: nu, nu are pe nimeni, până acum și-a mai făcut milă unul sau altul de a-și asigura medicamentele. Uneori a luat doar o parte din rețetă, iar ca hrană, mămăligă cu fructe, urzici etc", a scris Marius Simonică, acum ceva timp, pe pagina de Facebook.
În situația bunicii Maria sunt o mulțime de vârstnici, care sunt obligați de soartă să trăiască așa. De multe ori pensia este prea mică, iar costul medicamentelor este unul mai mare decât își pot permite.
"Dragi oameni politici și cei care conduceți instituțiile statului… voi cum v-ați descurca cu suma de 95 (20 €) timp de o lună?! Să vă hrăniți, să vă asigurați medicamentele, să plătiți taxele și facturile?", a adăugat Simonică.