Antena 3 CNN Actualitate Locale Tânărul care a jefuit o farmacistă a sunat la 112 şi i-a chemat pe poliţişti să-l ia de acasă

Tânărul care a jefuit o farmacistă a sunat la 112 şi i-a chemat pe poliţişti să-l ia de acasă

Tânărul care a jefuit zilele trecute o farmacistă, a fost prins după mai multe zile de căutări. Acesta a sunat la 112 în noaptea de duminică spre luni, chemându-i pe polițiști să îl ia de acasă.

Tânărul care a jefuit o farmacistă a sunat la 112 şi i-a chemat pe poliţişti să-l ia de acasă
Sursa foto: hepta
25 Mai 2020   •   12:41

Bărbatul în vârstă de 31 de ani, din Timișoara, a sunat în noaptea de duminică spre luni la 112, în jurul orei 3, cerându-le polițiltilor să vină să îl ia de acasă.

„În urma investigațiilor efectuate, azi-noapte, în jurul orelor 03.15 a fost identificat un bărbat în vârstă de 31 de ani, bănuit de comiterea faptei. În prezent acesta se află la audieri la sediul Poliției Municipiului Timișoara”, au transmis luni dimineață reprezentanții IPJ Timiș.

Tânărul a recunoscut în timpul audierilor că el este cel care a jefuit-o pe farmacistă, în data de 21 mai. Acesta a mers inițial să cumpere Regenon, un medicament pe baza de amfetamină,  iar în momentul în care farmacista i-a spus că are nevoie de rețetă tânărul a devenit agresiv. A bruscat-o și a furat aproximativ 2000 de lei și 10 cutii cu Regenon.

Totul s-a întâmplat în data de 21 mai, când tânărul a intrat în farmacie în jurul orei 20.45. Purta șapcă și mască pe față. A așteptat să iasă o clientă apoi a așteptat ca farmacista să ajungă în apropierea lui. A înghesuit-o într-un colț și a început să scotocească dulapurile și sertarele în timp ce o amenința pe femeie.

Tânărul a aruncat pe jos produsele care nu îl interesau și a luat 10 cutii cu Regenol, dar și aproximativ 2000 de lei din casa de marcat, scrie tion.ro.

 

×
Subiecte în articol: farmacista Timisoara
Citește mai multe din Locale
» Vezi toate știrile din Locale
Cele mai noi știri
Parteneri
x close