Antena 3 CNN Actualitate Locale Tânărul din Cluj care și-a aruncat bunica de la etajul 10, internat la Psihiatrie

Tânărul din Cluj care și-a aruncat bunica de la etajul 10, internat la Psihiatrie

<1 minut de citit Publicat la 11:05 19 Mar 2018 Modificat la 11:05 19 Mar 2018
o_1c8uo2tm614ul1cm3hmq1r3ir518.jpg

Tânărul care și-a aruncat bunica de la etajul 10 al unui bloc din Cluj-Napoca și și-a agresat bunicul este urmărit penal pentru săvârșirea infracțiunii de omor. Acesta a fost internat la Psihiatrie pentru a se descoperi dacă avea sau nu discernământ în momentul comiterii gestului șocant. 

Tânărul fusese internat anterior în mai multe unități medicale, a afirmat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, Nicolae Moldovan. 

”Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj au reţinut că în data de 16 martie pe str. Mehedinţi din Cluj-Napoca suspectul Ionuţ Andrei H. l-a agresat fizic pe bunic, apoi a aruncat-o pe bunică de la etajul de la etajul 10 al blocului, intervenind decesul acesteia. S-a dispus începerea urmăririi penale in rem şi efectuarea urmăririi penale pentru infracţiunea de omor, făptuitorul, nepotul, devenind suspect. Raportat la faptul că acesta a fost internat, anterior, în unităţi medicale, a fost internat provizoriu la Clinica de Psihiatrie, fiind în curs de avizare procedura pentru efectuarea unei expertize psihiatrice pentru a se constata dacă a săvârşit sau nu fapta cu discernământ”, a spus Moldovan.

×
x close