Antena 3 CNN Actualitate Locale O tânără româncă a primit o bursă de 10.000 de euro pentru a călători prin lume: "Încă sunt în șoc, m-am bucurat foarte mult"

O tânără româncă a primit o bursă de 10.000 de euro pentru a călători prin lume: "Încă sunt în șoc, m-am bucurat foarte mult"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 11:16 27 Sep 2023 Modificat la 11:16 27 Sep 2023
tanara Suceava bursa calatorii
O tânără din Suceava a primit 10.000 de euro pentru a călători prin lume: "Încă sunt în șoc, m-am bucurat foarte mult" Sursa foto: pexels.com

În vârstă de 26 de ani, Bianca Pascaru și-a îndeplinit visul de a călători prin lume, după ce a participat la un concurs organizat de un site de rezervări de curse aeriene și a câștigat o bursă de 10.000 de euro.

Tânăra a reușit să câștige premiul cel mare după ce și-a prezentat, într-un videoclip, orașul natal-Suceava.

Concursul a avut 1.200 de participanți, din 73 de țări, însă numai șapte au devenit bursieri, printre care și tânăra din Suceava.

Scopul provocării a fost acela de a demonstra că nu este necesar un buget enorm pentru a călători pe mai multe continente.

Citește și: Mire și mireasă, arși de vii în urma unui incendiu izbucnit în timpul nunții. Peste 100 de oameni au murit și 150 sunt răniți, în Irak

"Simt că nu este realitate, m-am bucurat foarte mult de oportunitate. Regulile au fost că a trebuit să vizitez minim șase ţări în patru săptămâni şi totodată să fac content.

A trebuit să bifez Europa, dar şi Asia de sud-est: am început cu Grecia-Corfu, apoi Italia-Milano, Albania, Singapore, Thailanda şi Indonezia”, a declarat Bianca

Tânăra a călătorit în Europa și în Asia împreună cu prietenul ei american.

"M-am obișnuit cu viața de nomad"

"M-am obișnuit cu viața asta de nomad, cu casă în spate, aproape două luni am avut doar ghiozdanul cu mine, am avut un stil de viață minimalist. Încă sunt în șoc şi trebuie să procesez.

Mă culcam uneori cu gândul că nu ştiu unde dorm mâine seară, trebuia să caut în fiecare seară următorul bilet, cazare, obiective turistice pe care să le bifez. A fost o fugă continuă”, a povestit ea.

Dintre toate locurile vizitate, cei doi au fost impresionați de Asia, acolo unde au trăit cea mai interesantă experiență.

"Un şoc cultural pe care nu l-am mai trăit până acum, mi-a plăcut. În Bali am vizitat câteva temple, am fost în pădurea maimuţelor, am vizitat două insule, am trăit viaţa de insulă, practic.

Cred că o să îmi aduc întotdeauna aminte cum m-am trezit la 4 dimineaţa ca să prindem răsăritul pe muntele Batur, eram cocoţaţi acolo, şi era foarte multă lume, şi ne uitam toţi la răsărit. A fost frumos", a povestit tânăra, pentru stirileprotv.ro.

×
Parteneri
x close