După ce un bărbat a filmat-o pe fată și a postat imaginile pe o rețea socială, autoritățile au încercat să o interneze pe fată.
În imagini se poate vedea că tânăra comunică doar prin țipete și stă ascunsă după ușa legată cu sârmă.
Speriată că bărbatul care trecea prin zonă o filmează, fata a încercat să arunce cu obiecte.
Șocat de descoperirea făcută, localnicul a anunțat imediat poliția, care ulterior a fost contactată de Protecția Copilului.
”Din primele verificări au stabilit că nu ar fi vorba de o persoană minoră ci de una majoră, care locuiește împreuna cu mama sa în acea clădire dezafectată”, a declarat Andreea Munteanu, purtător de cuvânt IPJ Constanța.
Deși în primă fază autoritățile nu au reușit să dea de fată, certetările au continuat. Astfel, s-a descoperit că este vorba de o persoană în vârstă de 24 de ani, cu dizabilități.
”Protecția copilului a fost anunțată că familia locuiește acum la o nouă adresă și s-a deplasat la fața locului. Echipei nu i s-a permis accesul în locuință, mama tinerei de 24 de ani refuzând internarea acesteia într-un centru de specialitate, spunând că se va ocupa personal de îngrijirea ei”, a declarat Oana Manoilă, purtător de cuvânt DGASPC Contanța.