O tânără de 19 ani a fost atacată, marți, de un urs, în zona Jepii mici din Bușteni, pe Valea Prahovei. Prietenul ei a sunat la 112 și a cerut ajutor, după ce animalul a tras-o pe fată într-o râpă.
Update 20:30 Ursul care a atacat-o pe tânără a fost împușcat. Acesta făcea imposibilă recuperarea trupului neînsuflețit al fetei și punea în pericol siguranța echipelor prezente în zonă, spun autoritățile.
„Având în vedere faptul că ursul prezenta pericol pentru salvatorii prezenți la fața locului, întrucât a încercat în repetat rânduri să îi atace, echipa de intervenție constituită conform OUG 81/2021, a hotărât împușcarea acestuia, lucru care s-a și realizat.”, au transmis acestea.
Ulterior, trupul tinerei a fost recuperat de salvatori, în cauză fiind deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Iubitul tinerei se află la audieri, fiind martor la incident.
Update 18:20 Potrivit unui comunicat al Salvamont, tânăra a fost găsită moartă. Recuperarea trupului său este dificilă, în condițiile în care terenul este accidentat, iar ursul este în continuare în zonă.
„O echipă de intervenție a Salvamont Prahova s-a deplasat în zonă și, în urmă cu puțin timp, au coborât în rapel pe firul văii, unde au găsit victima, din păcate decedată. Operațiunea de recuperare este extrem de dificilă, din cauza terenului accidentat și a prezenței în continuare a ursului, care se află la aprox. 10-15 m de salvatorii montani. Turistul care a văzut întregul eveniment și a sunat la 112, a fost preluat de către jandarmii montani și coborât în Bușteni”, se arată în comunicat.
Update 17:30 A fost emis un mesaj RO-ALERT, în loalitatea. Bușteni, pentru a semnala prezența animalelor sălbatice (urs) în zonele populate/aglomerate, mai exact în zona Cascada Caraiman, traseul albastru.
Știrea inițială: „La data de 09.07.2024, IPJ Prahova a fost sesizat de către un bărbat despre faptul că prietena sa, vârstă de 19 ani, a fost atacată de un urs și trasă într-o râpă. La fața locului a fost solicitat un elicopter SMURD.”, a transmis IPJ Prahova.
Tânăra, care se afla într-o zonă din apropierea unui traseu montan, a fost atacată de un urs. La un moment dat, cineva a reușit să facă zgomot pentru a îndepărta animalul și a intervenit pentru salvarea victimei, însă nu a putut ajunge la aceasta.
Un elicopter SMURD a fost solicitat să intervină în zona respectivă, pentru a prelua femeia, după ce aceasta va fi găsită.
La acest moment, nu se știe cu exactitate care este starea victimei de 19 ani și care sunt rănile provocate în urma acestui eveniment.
Comunicatul jandarmeriei
În urma a două apeluri 112, prin care se semnala faptul că o persoana de sex femeiesc este atacată de urs pe traseul Jepii Mici, o patrulă de jandarmi montani s-a deplasat în zona indicată.
A fost identificat unul dintre apelați, un bărbat care se află în afara oricărui pericol.
Din discuțiile cu acesta se pare ca persoana de sex femeiesc a fost târata de urs într-o zona unde acesta nu a mai putut vedea ce se întâmplă cu victima.În acest moment efectivele de jandarmi împreună cu lucrători din cadru Salvamont încearcă să găsească femeia pentru a ii acorda ajutor.