Antena 3 CNN Actualitate Locale Tânăr, găsit spânzurat într-un parc din mijlocul oraşului Galați

Tânăr, găsit spânzurat într-un parc din mijlocul oraşului Galați

<1 minut de citit Publicat la 13:01 22 Apr 2020 Modificat la 13:01 22 Apr 2020
Tânăr, găsit spânzurat într-un parc din mijlocul oraşului Galați
Sursa foto: Hepta

Incidentul s-a produs miercuri dimineaţă, iar cel care a anunțat Poliția a fost un trecător, care l-a văzut pe bărbatul spânzurat.

Poliţiştii sosiţi la faţa locului au constatat că persoana decedată nu avea acte de identitate asupa sa. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru stabilirea cu exactitate a cauzei morţii.

„Este un bărbat de 35-40 de ani care nu avea asupra sa acte de identitate. Se fac cercetări pentru stabilirea identităţii celui decedat şi s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă. Cadavrul a fost găsit dimineaţă de un trecător. Acesta a sunat la Poliţie, cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru realizarea necropsiei”, a declarat, corespondentului Mediafax, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, Gabriela Costin.

Surse apropiate anchetei susţin că pe cadavru nu existau urme de violenţă.

Anchetatorii analizează varianta sinuciderii şi încearcă să afle cine este persoana şi ce a determinat-o să-şi pună capăt zilelor.

Sursele mai susţin că tânărul avea haine îngrijite şi că, probabil, sinuciderea a avut loc noaptea trecută sau chiar dimineaţă.

 

×
Etichete: spanzurat Galați
x close