Joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara a informat că un tânăr de 26 de ani, din Deva, a pus la cale un plan bine pus la punct, după ce a pierdut aproximativ 40.000 de euro la păcănele.
Individul le-a spus atât membrilor familiei, cât și polițiștilor faptul că, pe data de 15 ianuarie, câteva persoane necunoscute, cu faţa acoperită, ar fi pătruns în apartamentul în care locuieşte şi l-au lovit în zona capului.
Ulterior, hoții au descoperit o casă de valori în care se aflau aproximativ 40.000 de euro. În cele din urmă, aceștia ar fi reușit să fure suma respectivă și au plecat.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi au demarat cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de tâlhărie calificată şi lipsire de libertate, în vederea stabilirii veridicităţii aspectelor declarate de tânăr şi a luării măsurilor legale.
Ulterior, după ce au găsit probe, polițiștii l-au pus pe tânăr în fața faptului împlinit și, în cele din urmă, individul a recunoscut faptul că a pierdut banii la păcănele și că nu a existat niciun jaf.
”Pus în faţa probelor, tânărul a recunoscut că a reclamat săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi tâlhărie calificată şi că a fabricat probe ireale, cu scopul de a ascunde în faţa membrilor familiei faptul că a sustras, în perioada septembrie 2023-octombrie 2023, dintr-un seif aflat în locuinţă, suma de bani pe care i-a jucat şi i-a pierdut la jocuri de noroc”, a mai precizat IPJ Hunedoara, notează observator news.ro.