”La data de 20 octombrie 2023, poliţişti din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale - Sector 4 au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în Municipiul București, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de racolarea minorilor în scopuri sexuale în formă continuată și viol.
În fapt, la data de 8 octombrie 2023, Secția 15 Poliție a fost sesizată, de către o femeie, cu privire la faptul că, în zilele de 30 septembrie, respectiv 1 octombrie 2023, un tânăr pe care fiica sa, în vârstă de 13 ani, l-ar fi cunoscut prin intermediul unei aplicații online de dating, ar fi întreținut raporturi sexuale cu minora, prin constrângere fizică și morală, în timp ce se aflau într-o boxă a unui bloc din Sectorul 4”, se arată în comunicatul Poliției Capitalei.
Victima, o minoră de 13 ani
”Cazul a fost preluat de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale - Sector 4, iar în urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, s-a stabilit că fapta ar fi fost comisă de către un tânăr, în vârstă de 23 de ani.
Astfel, în vederea administrării materialului probator, la data de 20 octombrie 2023, a fost pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, bănuitul fiind depistat și condus la audieri.
Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior, față de acesta, fiind dispusă măsura arestului preventiv, pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de către Serviciul de Investigații Criminale - Sector 4, sub supravegherea procurorului specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de racolarea minorilor în scopuri sexuale și viol.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și a specialistului IT din cadrul Parchetului de lângă Curtea de Apel București”, mai transmite Poliția Capitalei.
Recomandările Poliției:
Atunci când aleg o victimă, infractorii au două motivații principale:
• Un interes de natură sexuală, obiectivul fiind acela de a obține materiale de natură sexuală (fotografii sau înregistrări video) sau o întâlnire în persoană, în scopuri sexuale.
• Un interes economic, obiectivul urmărit fiind acela de a obține foloase materiale în urma șantajului.
Ești victimă? Cere ajutor! Raportează evenimentul!
Mesajul polițiilor din întreaga Europă pentru victime este ”nu plătiți și nu vă fie rușine să raportați fapta".
Dacă cineva încearcă să vă amenințe prin publicarea de fotografii sau imagini compromițătoare dacă nu îi oferiți bani sau nu continuați să îi oferiți bani, vă recomandăm următoarele:
- Nu trimiteți alte materiale și nu plătiți nimic.
- Cereți ajutor, nu sunteți singuri.
- Păstrați dovezile. Nu ștergeți nimic.
- Opriți comunicarea cu cei care vă cer bani. Îi puteți bloca.
- Raportați evenimentul.
Foarte important: vă recomandăm să fiţi atenţi la „prieteniile” online pe care copiii dumneavoastră le întreţin. Încercaţi să cunoaşteţi programele şi aplicaţiile folosite de ei pe dispozitivele de accesare a internetului.
RECOMANDĂRI PENTRU PĂRINŢI:
Atunci când le oferiţi copiilor dumneavoastră posibilitatea de a naviga pe internet, pentru a diminua eventuale pericole, ţineţi cont de următoarele aspecte:
Comunicaţi deschis cu copiii despre Internet, despre beneficiile şi pericolele existente în lumea virtuală. Copilul trebuie să ştie că poate discuta cu părinţii despre orice aspect întâlnit în lumea virtuală.
Fiţi atenţi la „prieteniile” online pe care le întreţin. Încercaţi să cunoaşteţi programele şi aplicaţiile folosite de copii pe dispozitivele de accesare a internetului.
RECOMANDĂRI PENTRU COPII:
Nu oferi persoanelor cunoscute pe Internet informaţii personale despre tine sau familia ta (cum ar fi numele, vârsta, CNP-ul, numărul de telefon, fotografii, adresa, şcoala la care înveţi). Dacă anumite persoane insistă să afle aceste detalii, anunţă-ţi imediat părinţi, căci este foarte probabil că au intenţii necurate.
Prietenii din mediul online trebuie sa fie doar cei pe care îi cunoşti în realitate. Nu accepta niciodată să te întâlneşti direct cu o cineva pe care l-ai cunoscut pe Internet! Nu folosi telefonul personal pentru a suna pe cineva cunoscut pe Internet!
Nu spune parola de la e-mail-ul tău altor persoane în afara părinţilor.
Nu uita că NU tot ceea ce vezi sau citeşti pe Internet este adevărat! Informaţiile aflate pe o pagină web pot fi postate de oricine, multe din ele fiind neverificate sau eronate. De asemenea, fotografiile sau filmele pot fi modificate pe calculator şi pot înfăţişa situaţii care nu s-au petrecut niciodată.
În cazul în care primeşti pe e-mail mesaje de la persoane necunoscute, nu le deschide. Nu accesa link-uri sau ataşamente primite odată cu astfel de mesaje.
Dacă cineva te face să te simţi inconfortabil pe Internet, poţi oricând să renunţi la comunicarea cu acea persoană. Nu eşti obligat să stai pe Internet mai mult decât consideri tu şi nici să suporţi ceea ce îţi provoacă neplăcere sau teamă; poţi oricând să îi scoţi de pe lista de contacte pe cei cu care nu vrei să mai comunici!
Cere ajutorul, în orice situaţie, persoanelor în care ai încredere, poliţie, părinţi, profesori sau prieteni apropiaţi.